Biblioteca Științifică UTM

Competențe informaționale și bibliometrice pentru cercetarea academică: seminare organizate de Biblioteca Științifică a UTM

În perioada 18 mai-9 iunie 2026, Biblioteca Științifică a Universității Tehnice a Moldovei a organizat pentru cadrele didactice ale facultăților universitare o serie de seminare cu tema „Accesarea și valorificarea bazelor de date științifice în cercetare: strategii de căutare și analiză bibliometrică”. Seminarele s-au desfășurat în format mixt, atât cu prezență fizică, cât și online, prin intermediul platformei Microsoft Teams. La activități au participat 247 de cadre didactice și cercetători, interesați de dezvoltarea competențelor informaționale și de cercetare, precum și de utilizarea eficientă a resurselor electronice de informare științifică disponibile prin intermediul universității.

În cadrul sesiunilor au fost prezentate bazele de date științifice accesibile prin abonament în rețeaua UTM, fiind evidențiat rolul acestora în identificarea, selectarea și valorificarea surselor de informare relevante și actuale din diverse domenii ale cercetării. Un subiect distinct al seminarului a fost dedicat creării și gestionării conturilor de utilizator pe platforma SpringerLink, una dintre cele mai importante resurse internaționale de informare științifică.

De asemenea, participanții au explorat strategii eficiente de căutare a informației științifice, fiind abordate metode de formulare a interogărilor, utilizarea filtrelor și a opțiunilor avansate de căutare, precum și tehnici de organizare și gestionare a rezultatelor obținute.

O componentă aplicativă importantă a seminarului a fost consacrată gestionării referințelor bibliografice cu ajutorul aplicației Zotero, privind importarea și organizarea referințelor bibliografice.

În cadrul activităților au fost prezentate și bazele de date scientometrice Web of Science și Scopus, fiind evidențiată importanța acestora în evaluarea performanței științifice și realizarea analizelor bibliometrice. Au fost explorați principalii indicatori de impact ai publicațiilor și autorilor, modalitățile de identificare a revistelor relevante pentru publicare, precum și oportunitățile de analiză a tendințelor și direcțiilor actuale de cercetare la nivel internațional.

Prin caracterul său practic și aplicativ, seminarul a oferit participanților cunoștințe și instrumente utile pentru valorificarea eficientă a resurselor informaționale științifice, contribuind la dezvoltarea competențelor de cercetare și la susținerea excelenței academice în cadrul comunității universitare.