Biblioteca Științifică UTM

Agenda activităților bibliotecii în luna septembrie 2023

Stimaţi utilizatori!

Biblioteca Științifică a UTM Vă prezintă agenda activităților pentru luna septembrie 2023, consacrate unor personalităţi marcante şi unor zile comemorative sau tematice, de nivel naţional şi mondial, cu semnificaţie pentru anumite profesii, economie, mediu, cultură, educație.

Vă invităm să vizitaţi expoziţiile în spaţiile bibliotecii.

Tematica activitățiiLocul desfăşurăriiData desfăşurării
EXPOZIȚII DIN CICLUL CUNOAȘTE CARTEA PROFESORULUI TĂU” / EXPOZIȚII CU DEDICAȚIE
75 ani de la nașterealui Nicolae Pamujac, doctor habilitat în științe agricole, profesor universitar (4 septembrie 1948)Biblioteca filială a FȘASM și  FMV, Mircești, 42, et.2 – 2001 – 8 septembrie
75 ani de la nașterea lui Victor Beşliu, specialist în domeniul automaticii şi ingineriei software, doctor în științe tehnice, profesor universitar (21 septembrie 1948)Biblioteca filială a FCIM&FET, 3-714  21-25 septembrie
ACTIVITĂȚI DIN CICLUL „BIBLIOTECA ȘI OBIECTIVELE DE DEZVOLTARE DURABILĂ”
OBIECTIVUL 2. ZERO FOAME. Eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile
„Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă:pentru o alimentație mai bună, un mediu mai bun, o viață mai bună”, sesiune de informare https://www.fao.org/sustainable-development-goals-helpdesk/enCentrul de Informare şi Documentare FAO, 6-511; Serviciul Metodologie. Cercetare. Instruire, 6-511  15 septembrie
Cunoașteți rapoartele emblematice ale FAO din seria ”THE STATE OF THE WORLD”, sesiune de informare din ciclul „Studii și rapoarte FAO pentru lectură, cunoaștere și dezvoltare”: The State of Food Security and Nutrition in the World 2023 Urbanization, agrifood systems transformation and healthy diets across the rural–urban continuum https://www.fao.org/documents/card/en/c/cc3017en The State of Food and Agriculture 2022 Leveraging agricultural automation for transforming agrifood systems https://www.fao.org/documents/card/en/c/cb9479en The State of the World’s Forests 2022 Forest pathways for green recovery and building inclusive, resilient and sustainable economies https://www.fao.org/documents/card/en/c/cb9360en The State of Agricultural Commodity Markets 2022. The geography of food and agricultural trade: Policy approaches for sustainable development https://www.fao.org/documents/card/en/c/cc0471en The State of World Fisheries and Aquaculture 2022 Towards Blue Transformation https://www.fao.org/documents/card/en/c/cc0461enCentrul de Informare şi Documentare FAO, 6-511; Serviciul Metodologie. Cercetare. Instruire, 6-51120 septembrie                                  
ACTIVITĂȚI TEMATICE / EVENIMENT
Activități dedicate Zilei Cunoştinţelor (1 septembrie): participarea bibliotecii cu lecții de cultura informației la  sesiunile de orientare a studenților anului I universitar; expoziții de carte; excursii / tururi ghidate în bibliotecile filiale de la facultăți  Secţia Informare. Documentare. Comunicarea Colecţiilor, 6-512 Bibliotecile filiale de la facultăți1 septembrie    
Desfășurarea programului „Biblioteca în sprijinul studenţilor anului I” pentru grupele academice de la toate facultățileBibliotecile filiale de la facultăți1-30  septembrie
„Cunoaşte-ţi Universitatea!”, expoziție tematică Secţia Informare. Documentare. Comunicarea Colecţiilor, 6, etajul 5, hol1-30  septembrie
„Ion Druță la 95 de ani: un talentat și apreciat romancier, nuvelist și dramaturg” (3 septembrie 1928), expoziție-evenimentSectorul Colecţiile Beletristică şi Carte Rară, 6, etajul 5, hol3-11 septembrie
„Adaptarea și atenuarea schimbărilor climatice în sectorul agricol”, expoziție tematicăBiblioteca filială a FȘASM și  FMV, Mircești, 42, et.2 – 20011-15 septembrie
„Munca programatorilor ridică standardele calității vieții”, expoziție-eveniment de Ziua Internațională a Programatorilor (13 septembrie) Biblioteca filială a FCIM&FET, 3-71413-18 septembrie  
„Arborii în jurul tău”, expoziție-eveniment de Ziua Lucrătorului din Silvicultură (a treia sâmbătă – 16 septembrie)Biblioteca filială a FȘASM și  FMV, Mircești, 42, et.2 – 200  15-22 septembrie  
„Tehnologii de tratare a apei”, expoziție-eveniment de Ziua Mondială a Monitorizării Calității Apei (18 septembrie)  Biblioteca filială a FȘASM și  FMV, Mircești, 42, et.2 – 200  18-22 septembrie  
„Inginerie şi Managementul Calităţii”, expoziție tematicăBiblioteca filială a FCGC și FIEB, 10-20818-22 septembrie
„Achiziții recente în colecția Sectorului Colecţiile Beletristică şi Carte Rarăexpoziţie virtuală de informare Sectorul Colecţiile Beletristică şi Carte Rară, 6, https://library.utm.md/20 septembrie
„Achiziții recente în colecția Secției Informare. Documentare. Comunicarea Colecţiilor”, expoziţie virtuală de informareSecţia Informare. Documentare. Comunicarea Colecţiilor, 6, https://library.utm.md/20 septembrie
„Cartea, univers al cunoaşterii”, expoziție-eveniment de Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti (28 septembrie)Sectorul Colecţiile Beletristică şi Carte Rară, 6 – sala de lectură, 50925-30 septembrie 
„Rolul merceologiei în asigurarea calității și siguranței produselor alimentare”expoziție tematicăBiblioteca filială a FȘASM și  FMV, Mircești, 42, et.2 – 20022-30 septembrie
„Creşterea şi dezvoltarea economică în Republica Moldova”, expoziţie dedicată Zilei Economistului (24 septembrie – ultima duminică a lunii septembrie)Biblioteca filială a FCGC și FIEB, 10-20824 septembrie
„Achiziții recente în colecția Bibliotecii Științifice a UTM, expoziţie de informare de holSecţia Informare. Documentare. Comunicarea Colecţiilor, 6, etajul 1, hol26 septembrie
„Dumnezeu a creat apa, însă omul a făcut vinul” (Victor Hugo), expoziție-eveniment de  Ziua Națională a Vinului (30 septembrie – 1 octombrie)Biblioteca filială a FȘASM și  FMV, Mircești, 42, et.2 – 20029 septembrie 6 octombrie
FCIM și FET – Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică și Facultatea Electronică și Telecomunicații FCGC și FIEB – Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru și Facultatea Inginerie Economică și Business FD – Facultatea Design FEIE – Facultatea Energetică și Inginerie Electrică FIMIT – Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi FȘASM și FMV – Facultatea de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului și Facultatea de Medicină Veterinară FTA – Facultatea Tehnologia Alimentelor FUA – Facultatea Urbanism și Arhitectură